Status
IT
Festivalul DescOperă la Butuceni
Caricatură la Europa Liberă
Honkong
„În esență, a comentat Maia Sandu, Curtea, în loc să recunoască faptul că a participat la încercarea disperată a Partidului Democrat de a se menține ilegal la putere, își justifică decizia doar prin faptul că aceasta ar fi situația la momentul de față în Republica Moldova”.
Instanța s-a răzgândit după ce Partidul Democrat s-a retras vineri de la putere. „Se revizuiesc și se anulează” deciziile, a anunțat într-o transmisiune în direct președintele instanței, Mihai Poalelungi.
La bordul avioanelor nu se afla însă și Șor, le-a spus Năstase jurnaliștilor, după ședința de astăzi a Guvernului Sandu.
Partidul Democrat a confirmat că liderul său, Vlad Plahotniuc, a părăsit R. Moldova, dar spune că acesta a plecat doar „pentru câteva zile din țară, la familia sa”. Într-un comunicat emis noaptea trecută, PD spune că vrea să dezmintă „speculațiile apărute în presă despre așa-zisa dispariție” a lui Plahotniuc.
„Desigur, ne provoacă satisfacție faptul că rațiunea a prevalat asupra acțiunilor nesăbuite ale fostului regim. Sper că nou formatei coaliții și noului guvern al Moldovei le vor ajunge și în continuare înțelepciune și reținere pentru a duce la sfârșit demontarea regimului criminal și a asana situația politică din țară”, a mai spus Kozak.
La sfîrșit de săptămînă cu Europa Liberă, Valentina Ursu și interlocutorii ei din Chișinău și cu ex-primarul capitalei Dorin Chirtoacă, liderul Partidului Liberal.
Show more
Face
68 years old, Kishinev (Chișinău), Moldova
Noutatea sesiunii de BAC din acest an e că elevii vor avea mai multe șanse de susținere a examenelor. Cei care nu reușesc să le promoveze din prima, vor mai avea două încercări, şi nu una ca în anii precedenți.
Log in or sign up to add a comment