Vă chem duminică la vot. Votați Iurie Leancă pentru voi și pentru copii și nepoții voștri.Dacă doriți o viață prosperă. Dacă doriți să vedeți copii studiind în Vest și venind înapoi acasă. Dacă doriți o Moldovă prosperă. Dacă doriți să fim cu adevărat aproape de frații noștri din România. Dacă vrem ca Diaspora să se întoarcă acasă. Votați Iurie Leancă la aceste alegeri și în turul unu, și în turul doi.
Am intrat în această cursă din dorința de a-mi pune energia, cunoștințele, expertiza mea în slujba dumneavoastră. De-a lungul timpului am acumulat o vastă experiență în relațiile diplomatice, am negociat cu șefi de stat și din est și din vest, am lucrat pentru binele Moldovei și am realizat lucruri concrete. Știți cu toții că am reușit într-o perioadă scurtă mai multe lucruri pentru țară decât au realizat alți politicieni în 20 de ani de activitate. De la Acordul de Asociere și regimul fără de vize, până la gazoductul Iași-Ungheni, grădinițe reparate, drumuri asfaltate și bani europeni atrași pentru țară.Toate aceste realizări sunt dovada vie că am lucrat în interesul oamenilor, că am făcut
Am avut astăzi o întâlniri cu militanți PPEM din toată țara în care am discutat stadiul campaniei și evoluțiile din teritoriu. Am discutat și decizia surpriză a PDM și a lui Marian Lupu, care reconfigurează spectrul politic și poziționările tuturor candidaților la aceste alegeri. O decizie finală privind pașii următori va fi luată mâine, ținând cont de interesele cetățenilor. Obiectivul nostru principal rămâne în continuarea drumului Republicii Moldova spre Uniunea Europeană și evitarea unei președinții a lui Igor Dodon care are putea fi catastrofală pentru țară.
Am fost astăzi în satul Domulgeni și în orașul Florești dar și la Spitalul Sfânta Treime și la grădinița nr. 225 din Chișinău. Pe fețele oamenilor se pot citi grijile și problemele de zi cu zi, dar și speranța unui viitor mai bun. Le suntem datori acestora să aducem bunăstarea în țara noastră. Împreună, mergem spre Vest. Facem Moldova prosperă!
Показать ещё