DACIA

DACIA

Books & Journals
Ion Miedziński
23 March 2014
VI.„Hiroshima“ din Urali. ▲ Pe 14 septembrie s-au împlinit 55 de ani de la primul test efectuat cu o bombă atomică pe poligonul Toţk din Urali, un eveniment ţinut secret de cârmuitorii de la Moscova, despre care presa sovietică a început să vorbească abia în toamna anului 1989 ▲ „Nu ne gândeam atunci la posibilitatea dispariţiei omenirii. Important era să nu rămâi în urmă, pentru ca adversarul potenţial să nu te depăşească“, declara, în 1994, academicianul Iuli Hariton, cel care a condus timp de
Ion Miedziński
23 March 2014
V.Cartea de istorie: Idealuri transparente de Andreea Răsuceanu. Civilizaţiile de sticlă – utopie, distopie, urbanism e genul de carte pe care nu te poţi abţine să nu o răsfoieşti febril, parcurgând întâi capitole disparate (autorul deschisese deja gustul cititorilor prin fragmentele despre pantofii Cenuşăresei sau despre romanul lui Cernâşevski, publicate în reviste precum „Observator cultural” sau „Apostrof”), pentru ca apoi să te întorci la o lectură ordonată, pe îndelete a cărţii. Regăs
Ion Miedziński
23 March 2014
IV.Povestea celei mai faimoase spioane din lume, Mata Hari. Despre Mata Hari, cea mai faimoasă spioană din lume s-a spus că și-ar fi folosit frumusețea seducătoare pentru a obține secrete strategice de la bărbați. Numele ei adevărat era Margaretha Zelle și s-a născut în anul 1876 în orașul olandez Leewarden. În copilărie, a fost o fată cu totul banală, și la fel de banală a fost și ca elevă. Pe atunci, ideea de viață interesantă era de a urma un colegiu de educatoare, la vârsta de 1
Ion Miedziński
Ion Miedziński
added 2 photos to the album Burebista
22 March 2014
Ion Miedziński
22 March 2014
III.Arheologii au descoperit cea mai veche aşezare dacică din nord-vestul României. După 8 ani de săpături pe traseul viitoarei Autostrăzi Transilvania, arheologii orădeni au făcut cea mai importantă descoperire tocmai în ultimul loc în care mai puteau găsi ceva. La Biharia au săpat după metoda punct ochit-punct lovit. Căci, pentru prima oară, aici s-a folosit cea mai modernă metodă de prospecţiune - magnetometria, un fel de "radiografie" a subsolului. Aşa s-au găsit urmele celei mai vechi civ
Ion Miedziński
22 March 2014
II.Monede şi obiecte de podoabă dacice, recuperate din Germania de autorităţile române. Potrivit unui comunicat de presă dat publicităţii, joi, de Parchetul Curţii de Apel Alba Iulia, procurorii români au recuperat recent, prin cerere de asistenţă judiciară internaţională din Munchen, cinci monede dacice din aur de tip Koson, precum şi 14 piese de podoabă dacice din argint, reprezentând părţi din tezaurele furate de o asociaţie infracţională din situl arheologic Sarmizegetusa Regia, exportate i
Ion Miedziński
22 March 2014
I. Izvoarele antice despre regele get Burebista. Singurele surse directe, descrieri și imagini pe care o avem despre regele Burebista se găsesc Strabon: Geografia VII.3.5, VII.3.11 și XVI.2.39; Iordanes: Getica XI 67; și inscripția găsită la Balcic în Bulgaria ce se găsește azi în Muzeul Național din Sofia, și care este un decret din partea conducătorilor Orașului Dionysopolis pentru Acornion. NU SE STIE CUM ARĂTA BUREBISTA. Imaginea folosită de noi este o reprezentare contemporană Bureb
Show more
About group
Izvoarele antice ale Daciei, ce spun izvoarele antice despre "Statul Dacilor". Daci, Geţi, sau Daco-Geţi.
Administrator: