Реальность†

– Care este visul tău? – Să scriu o carte. – O carte despre ce? – Nu știu. O poveste… – Poveste despre? – Despre oamenii pe care i-am iubit sau oamenii pe care aș vrea să-i iubesc. – Te-ai gândit că poți la fel de bine să scrii povestea vieții unui om? – Povestea cui? – Povestea mea! – Nu-ți știu povestea. – Nu am o poveste. Ai putea tu să-i dai viață. Ai în față un om care nu a iubit niciodată, exact ca o carte cu pagini albe. Multe pagini albe. Câte pagini albe vrei tu. Trebuie doar să dai un sens poveștii. – Nu ştiu ce să fac… – Trebuie să mă iubești! – Mi-e frică de iubire. – N-ai de ce! Sunt în fața ta, cu sufletul gol. Învață-mă să iubesc. Învață și tu să iubești, prin mine. Și scrie o #музыка

Da, l-am iubit. Atât de mult încât nici măcar nu pot realiza acum cât de mult și nu pot explica, nu pot înțelege cum eram atât de apropiată de el, cum fiecare îmbrățișare îmi era balsam pentru suflet, cum mi se citea iubirea în priviri, cum simțeam un nod în gât atunci când îl priveam, cum mă simțeam întreagă atunci când îl îmbrățișam. L-am iubit atât de mult încât mă sperie acum ideea de a fi iubit pe cineva cu atâta putere, de a crede într-un om fără urmă de teamă, de a dărui tot, de a-l face pe el centrul gândurilor mele și rațiunea mea de a fi. L-am iubit atât de mult încât aș putea scrie cărți despre toate acele sentimente, despre cât am suferit, despre cât am iubit. Și acum? Acum sunt #музыка